
Lansare apel de proiecte: 24 august 2026
Sesiuni de discuții cu potențialii aplicanți (online, cu programare prealabilă pe email oana@fundatiacomunitarabucuresti.ro): 10 septembrie și 24 septembrie 2026
Închiderea perioadei de înscriere a propunerilor de proiect: 5 octombrie 2026, ora 23:59
Evaluarea proiectelor de către juriu și anunțarea listei scurte: 6 -19 octombrie 2026
Etapa de vot public: 19 - 30 octombrie 2026
Etapa intermediară de incubare pentru Direcția 2, dacă este cazul: noiembrie 2026 (datele se stabilesc împreună cu aplicanții selectați)
Anunțarea proiectelor câștigătoare: 5 noiembrie 2026
Încasarea fondurilor redirecționate prin mecanismul D177 (estimat): noiembrie 2026
Contractarea proiectelor câștigătoare: final de noiembrie - început de decembrie 2026
Implementarea proiectelor: decembrie 2026 - decembrie 2027
Raportare finală: ianuarie 2028
Fundația Comunitară București, împreună cu Storia și cu sprijinul Studio BAAB, lansează Cartierul Perfect aduce schimbări reale pentru viața la comun! — un program de finanțare menit să aducă în cartierele reale ale Bucureștiului principiile care fac un oraș mai bun de locuit.
Scopul programului este să sprijine intervenții concrete, care cresc apartenența la oraș și calitatea vieții urbane — cartiere mai sigure, mai verzi, mai accesibile și mai prietenoase cu comunitatea.
Programul se bazează pe două instrumente dezvoltate de Storia:
- Indexul Storia — măsoară calitatea vieții în cartierele din România printr-un scor de la 0 la 100, combinând date obiective (trafic, calitatea aerului, densitatea punctelor de interes, piața imobiliară) cu percepțiile a peste 100.000 de locuitori despre siguranță, curățenie, liniște, transport în comun, piste de biciclete și alte aspecte ale vieții de zi cu zi.
- Proiectul Cartierul Perfect — un model de cartier construit în jurul nevoilor reale ale locuitorilor, disponibil atât ca machetă fizică, cât și ca experiență digitală pe index.storia.ro.
Bugetul programului:
Apelul de proiecte are o valoare totală de 787.794 lei (echivalentul a 150.000 euro), structurat pe două direcții de
finanțare:
- Direcția 1 – Proiecte comunitare: 262.598 lei (50.000 euro), din care vor fi finanțate 3-4 proiecte de dimensiuni mai mici, implementate la nivel de cartier sau vecinătate. Sunt intervenții punctuale, dar durabile, care aplică unul sau mai multe principii ale Cartierului Perfect într-o zonă clar delimitată.
- Direcția 2 – Proiect strategic: Până la 525.196 lei (100.000 euro), acordați unui singur proiect de anvergură, cu potențial de transformare vizibilă a unei zone din București. Proiectul strategic trebuie să integreze mai multe dimensiuni ale calității vieții urbane (exemplu: mobilitate, spațiu public, verde urban, siguranță), să includă un plan de sustenabilitate pe termen mediu și o componentă de colaborare cu autoritățile publice locale.
Organizatorii își rezervă dreptul de a redistribui bugetul între cele două direcții, în funcție de calitatea propunerilor primite.
Ce fel de proiecte finanțăm?
Sunt eligibile proiectele care abordează una sau mai multe dintre următoarele arii, derivate din principiile Cartierului Perfect și din criteriile Indexului Storia:
Date, participare și advocacy pentru cartier — studii, colectare de date sau co-design alături de locuitori, instalații, evenimente sau proiecte temporare care demonstrează potențialul unui spațiu sau al unei soluții de amenajare; inclusiv proiecte de parkleturi mobile.
Mobilitate și siguranță în cartier — intervenții care încurajează mersul pe jos sau cu bicicleta și un mediu urban sigur din punct de vedere al traficului.
Spații publice și viață comunitară — grădini de bloc transformate în spații de socializare, curți de școală deschise comunității, mobilier urban, locuri de joacă, artă urbană, spații pentru animale fără stăpân.
Verde urban — plantări de arbori nativi, pocket parcuri, grădini comunitare, protejarea zonelor verzi existente.
Cine poate aplica?
Pentru Direcția 1 — Proiecte comunitare:
- organizații non-guvernamentale, neafiliate politic - școli sau licee din rețeaua de învățământ public - grupuri de inițiativă civică — minimum 3 persoane (cetățeni sau vecini) care își asumă împreună planificarea și implementarea
Pentru Direcția 2 — Proiect strategic (dat fiind amploarea finanțării):
- doar organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, sau școli/licee din rețeaua de învățământ public.
Nu pot aplica angajații Fundației Comunitare București, ai Storia / OLX Group România sau ai organizațiilor afiliate, și nici membrii de gradul I și II ai familiilor acestora.
!!! MAI JOS TREBUIESC MODIFICATE LINK-URILE !!!
Materialele auxiliare asociate acestui apel de proiecte sunt:
- prezentul formular de aplicații (varianta Word);
- formularul de obiective, activități, rezultate și evaluare în format Excel;
- modelul de buget în format Excel – acest tabel trebuie completat cu detaliile financiare ale proiectului și trebuie încărcat la secțiunea aferentă din cadrul formularului online, înainte de a trimite proiectul în evaluare;
- instrucțiuni completare formular de aplicație.