Fondul de burse pentru robotică și programare - Bursă de performanță robotică și programare Anul II

START APLICAȚII: 6 mai 2025

ÎNCHEIERE CALL APLICAȚII: 1 octombrie 2025

 

Fondul de burse pentru robotică și programare, susținut de ING Hubs România, este un program de finanțare prin care susținem performanţa și dezvoltarea profesională a elevilor de liceu și studenților din învățământul public din România, prin oferirea de burse pentru participarea la competiții naționale și internaționale.

Bugetul total este de 500.000​ de lei prin care susținem elevi de liceu și studenți cu burse cuprinse între între 5.000 și 10.000 lei și echipe formate din minimum 2 elevi/studenți, cu burse cuprinse între 10.000 și 25.000 de lei.

Solicitările de burse se primesc în mod continuu în perioada 6 mai - 1 octombrie 2025, iar solicitările eligibile vor fi finanțate în fiecare lună, până la epuizarea bugetului disponibil.

Evaluarea solicitărilor va fi realizată de reprezentanți al Fundației Comunitare București. Decizia de finanțare este definitivă și nu poate fi contestată.

Criteriile de selecție pe baza cărora vor fi acordate bursele sunt următoarele:

  • Performanța solicitantului sau a echipei este dovedită cât mai concret;
  • Relevanța concursului/taberei de pregătire pentru stimularea performanței/dezvoltarea profesională a solicitantului/echipei;
  • Argumentarea nevoii financiare este clară și justificată;
  • Rezultatele estimate în urma primirii bursei pentru stimularea performanței/dezvoltarea profesională a solicitantului/echipei.

Materialele auxiliare asociate acestui apel de finanțare sunt:

 ghidul aplicantului (varianta pdf)

 formular de aplicație burse (varianta Word)

 declarația de folosire a datelor personale (varianta Word).

2. DATE GENERALE
2. DATE GENERALE elev/student/tutore
Pentru a putea completa formularul de aplicație va trebui să îndepliniți toate cele patru condiții de mai jos și să bifați răspunsul „DA” la fiecare dintre acestea.
3. APLICAȚIA
Bugetul solicitat pe categorii: